Numai pentru prezenţa în grupele Ligii Campionilor, fiecare echipă va încasa 7,2 milioane de euro. În afară de gălăţeni, Chivu, Săpunaru, Raţ şi Pantilimon sunt românii pe care îi vom urmări în acest sezon, în cea mai tare competiţie intercluburi din lume.
Gata cu aşteptarea! Grupele Ligii Campionilor, competiţia care oferă cele mai mari bonusuri din lume, programează, astăzi, primele partide din sezonul 2011-2012. În stagiunea trecută, UEFA a plătit 754 de milioane de euro echipelor participante în Ligă, câştigătoarea Barcelona alegându-se cu 51 de milioane de euro (bonusuri de performanţă şi drepturi TV). Din sezonul 2003-2004, primul în care s-au jucat meciuri eliminatorii imediat după faza grupelor, premiile totale acordate cluburilor au crescut cu 234 de milioane de euro!
Sfidează criza
Explozia s-a produs în sezonul 2009-2010, în plină criză la nivel global. Atunci, UEFA a decis să mărească bonusurile pentru următoarele trei stagiuni. Astfel, prezenţa în faza grupelor asigură echipei 7,2 milioane de euro (faţă de 5,4 milioane de euro în 2008-2009), victoria se premiază cu 800.000 de euro (600.000 de euro cu un an înainte), iar un egal aduce 400.000 de euro (300.000 de euro în 2008-2009). De asemenea, câştigătoarea Ligii Campionilor primeşte nouă milioane de euro, cu două mai mult decât în sezonul 2008-2009.
Chivu, Săpunaru, Raţ şi Pantilimon sunt românii pe care îi vom urmări în acest sezon din grupele Ligii Campionilor. Porto - Şahtior, din această seară, ar fi trebuit să fie un duel între Săpunaru şi Raţ. Din păcate, doar ultimul va fi pe teren. Fundaşul lui Porto s-a accidentat înaintea meciului România - Franţa şi nu a putut fi recuperat.
Nici Cristi Chivu nu are şanse prea mari să joace în partida cu Trabzonspor, de mâine. Fotbalistul lui Inter Milano şi-a luxat glezna la un meci de pregătire cu echipa de junior