Pândit (din nou) de burdihă­nism, mă preumblu pe aleile ocupa­te de hergheliile cailor-putere deţi­nute, în majoritate (câte două-trei şi, toate, bengoase!) de minoritarii (încă) bruneţi. Poliţia (deşi ar putea să pună ordine!) nu mai are ce fa­ce, decât, prin cei ce vin, văd şi ridi­că din umeri, să se fac... că plouă, dacă tot (mai şi) pică! (Nu mă refer numai la haosul parcării maşinilor oriunde, numai la marginea aleilor nu!), ci la maneliada decibelilor şi grătarelor care fac aproape impo­si­bi­lă convieţuirea la bloc în Colen­chi­na mea brunetă, aşa încât „mută-te, tăticu acum ţi-o spunem cu fru­mo­su’ că dup-aia te mutăm noi cum­ ştim!” mi se pare o deviză mai credibilă ca sloganul „să trăiţi bine”, care se tra­duce, în oglindă, prin „să muriţi rău!” Mă mai refer la atitudinea (absentă) a oamenilor legii şi la toleranţa (suspectă) a … şatenilor.

Bunăoară, într-o seară, m-am mi­rat, lângă două grăsunici cu fuste creţe, cât căcălău de coji de semin­ţe făcuseră chiar la intrarea unui bloc, pe scările cărora şedeau, de de-abia te mai puteai strecura în imo­bil, balabustele. „Ce-ai tataie? Ce nu-ţi convine?”, mă gineşte prima. „N-am nimic. Am crezut că vindeţi seminţe!”, eschivez. „Nu vindem. I-a ici de pomană c-oi fi râvnit şi lapezi copilu’!”, zice a doua. Şi toate, şi toţi râd. De mine, de burta mea, de dracu ştie ce …

Pândit (din nou) de burdihă­nism, mă preumblu pe aleile ocupa­te de hergheliile cailor-putere deţi­nute, în majoritate (câte două-trei şi, toate, bengoase!) de minoritarii (încă) bruneţi. Poliţia (deşi ar putea să pună ordine!) nu mai are ce fa­ce, decât, prin cei ce vin, văd şi ridi­că din umeri, să se fac... că plouă, dacă tot (mai şi) pică! (Nu mă refer numai la haosul parcării maşinilor oriunde, numai la marginea aleilor nu!), ci la maneliada decibelilor şi grătarelor care fac aproape impo­si­bi­lă convieţuirea la bloc