Pândit (din nou) de burdihănism, mă preumblu pe aleile ocupate de hergheliile cailor-putere deţinute, în majoritate (câte două-trei şi, toate, bengoase!) de minoritarii (încă) bruneţi. Poliţia (deşi ar putea să pună ordine!) nu mai are ce face, decât, prin cei ce vin, văd şi ridică din umeri, să se fac... că plouă, dacă tot (mai şi) pică! (Nu mă refer numai la haosul parcării maşinilor oriunde, numai la marginea aleilor nu!), ci la maneliada decibelilor şi grătarelor care fac aproape imposibilă convieţuirea la bloc în Colenchina mea brunetă, aşa încât „mută-te, tăticu acum ţi-o spunem cu frumosu’ că dup-aia te mutăm noi cum ştim!” mi se pare o deviză mai credibilă ca sloganul „să trăiţi bine”, care se traduce, în oglindă, prin „să muriţi rău!” Mă mai refer la atitudinea (absentă) a oamenilor legii şi la toleranţa (suspectă) a … şatenilor.
Bunăoară, într-o seară, m-am mirat, lângă două grăsunici cu fuste creţe, cât căcălău de coji de seminţe făcuseră chiar la intrarea unui bloc, pe scările cărora şedeau, de de-abia te mai puteai strecura în imobil, balabustele. „Ce-ai tataie? Ce nu-ţi convine?”, mă gineşte prima. „N-am nimic. Am crezut că vindeţi seminţe!”, eschivez. „Nu vindem. I-a ici de pomană c-oi fi râvnit şi lapezi copilu’!”, zice a doua. Şi toate, şi toţi râd. De mine, de burta mea, de dracu ştie ce …
Pândit (din nou) de burdihănism, mă preumblu pe aleile ocupate de hergheliile cailor-putere deţinute, în majoritate (câte două-trei şi, toate, bengoase!) de minoritarii (încă) bruneţi. Poliţia (deşi ar putea să pună ordine!) nu mai are ce face, decât, prin cei ce vin, văd şi ridică din umeri, să se fac... că plouă, dacă tot (mai şi) pică! (Nu mă refer numai la haosul parcării maşinilor oriunde, numai la marginea aleilor nu!), ci la maneliada decibelilor şi grătarelor care fac aproape imposibilă convieţuirea la bloc
