Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii futures au testat contractele pe euro/franc elveţian şi liră sterlină/dolar

Publicat in Bursa, marți 13 septembrie 2011 ·

La Sibex, sesiunea de debut a săptămânii a fost prima în care participanţii au tranzacţionat după noul program, estins până la ora 23.15, bursa sibiană urmând să închidă, de acum înainte, simultan cu cea de la New York. Speculatorii activi au tranzacţionat pe fondul unei scăderi semnificative, în corelaţie cu pieţele europene, unde indicii reprezentativi au înregistrat deprecieri ample, în contextul escaladării sentimentului de teamă privind un potenţial faliment al Greciei, cu efecte devastatoare asupra economiei mondiale. La ora 16.00 numărul total contractelor încheiate era de 3700 cu o valoare de 26,25 milioane de lei, jucătorii având la dispoziţie, pentru a-şi intensifica plasamentele, mai bine de jumătate din orar de tranzacţionare simultană cu bursa din SUA.

Şedinţa a fost totodată prima în care investitorii au avut la dispoziţie şase noi contracte futures valutare, pe cele mai importante cursuri de schimb din lume, cum ar fi dolar SUA/yen japonez, euro/yen japonez, euro/franc elveţian, euro/liră sterlină, dolar SUA/franc elveţian şi liră sterlină/dolar SUA. Aceste produse noi prezintă avantajul că se pot tranzacţiona direct în lei, pe o piaţă reglementată.

Dintre contractele nou-lansate, până la ora 16.00 s-au înregistrat tranzacţii pe perechea euro/franc elveţian şi liră sterlină/dolar, investitorii testând evoluţia respectivelor derivate pe scadenţa decembrie. Ca volum s-a detaşat simbolul EUR/CHF_RON cu 270 de contracte realizate, în vreme ce pe GBP/USD_RON se observau 10 contracte. Moneda unică europeană era cotată la 1,2015 franci elveţieni pe scadenţa decembrie iar lira sterlină la 1,5853 dolari, pe acelaşi termen, date valabile la ora 16.00. Tot pe segmentul derivatelor valutare participanţii au tranzacţionat 477 contracte EUR/USD_RON mizând pe un dolar mai puternic. La ora 16.00, euro pierdea 0,51% pe scadenţa septembrie.

Şi aurul

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA a unui gigant producător de cipuri: ”O chestiune de securitate naţională”

Ziare.com acum 44 minute
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum o ora
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 36 minute
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 3 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Administrația Trump ar fi oprit livrările de arme noi către Ucraina SURSE

Ziare.com acum 27 minute
Administrația Trump a oprit livrările de arme noi către Ucraina și ar lua în calcul și oprirea transporturilor de arme provenite din stocurile militare ale SUA, susțin surse citate de publicația Wall Street Journal. WSJ, o publicație apropiată de Ad

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum o ora
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 5 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 4 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 5 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°