Mesajul a fost trimis. Multumesc!

250.000 de euro îngropaţi la Vaslui în puţuri fără apă

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 ·

Doar 7 din cele 35 de foraje făcute încă din 2007 cu bani de la Guvern sunt funcţionale. Prefectura Vaslui a demarat o anchetă şi a descoperit că în multe cazuri proiectarea şi execuţia lucrărilor s-au făcut în mod defectuos, în locaţii neconforme şi fără studii geo-hidrologice.

În peste 400 de localităţi din mediul rural mii de familii nu au apă pentru consumul propriu sau pentru animale. Oamenii au crezut în 2007 că necazul lor îşi va găsi rezolvare după ce Guvernul a alocat peste 300.000 de euro pentru forarea a 35 de puţuri de mare adâncime în comunele unde apa potabilă lipsea aproape cu desăvârşire. La patru ani de la demararea acestui proiect, doar şapte sunt funcţionale. Restul fie nu au fost racordate la reţea, fie s-au colmatat după ce lucrările au fost sistate pentru că fondurile alocate nu au fost suficiente, iar primarii nu au avut posibilităţi să le suplimenteze.

Primarii, scoşi vinovaţi

În localitatea Sauca, din comuna Laza, de exemplu, în 2008 a fost forat un puţ adânc de 210 metri, care acum riscă să se colmateze din cauză că nu e folosit. „Noi am primit în 2008 aproape 100.000 de lei, bani cu care am executat forarea unui puţ în satul Sauca. Proiectul era mult mai mare şi mai cuprindea forarea unui alt puţ, valoarea lui ridicându-se la 4 milioane de lei. În aceşti bani intra şi aducţiunea cu apă şi distribuţia. Am fost uitaţi însă de toată lumea şi nu am mai primit niciun leu“, a declarat primarul Emilian Agafiţei.

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, instituţia care ar fi trebuit să se asigure că puţurile vor fi funcţionale, dau vina pe edilii locali. „Am solicitat autorităţilor locale să aloce fonduri pentru studii de fezabilitate pentru efectuarea de noi foraje de adâncime ca rezervă de apă pe viitor, dar şi pentru achiziţionarea echipamentelor necesare pentru pomparea apei sau ra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 37 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°