Grecia ar putea renunţa la Euro pentru a reintroduce drahma, scrie Der Spiegel.
Ministerul Finanţelor din Germania studiază posibilul impact al intrării Greciei în încetare de plăţi, iar printre scenarii se numără şi cel de mai sus, transmite Mediafax.
Indiferent dacă Grecia rămâne sau nu în zona Euro, Facilitatea de Stabilitate Financiară ar juca un rol important în administrarea unei situaţii de încetare de plăţi. Fondul ar trebui să dispună cât mai rapid de noile atribuţii decise în iulie de iderii UE, consideră oficialii germani.
Un reprezentant al ministerului a refuzat să comenteze informaţiile apărute în Der Spiegel, dar a declarat că Germania lucrează la implementarea deciziilor luate în iulie.