Întâmplări mai noi sau mai vechi dovedesc că există viaţă şi după înfrângeri grele în campionat. Rapidul a călcat strâmb, 1-1 cu Braşov, pe aşa-zisul teren propriu, în vreme ce Oţelul, 0-4 acasă cu CFR Cluj, şi Steaua, 0-3 la Mediaş, au trecut prin adevărate cataclisme.
Ca antrenor, întotdeauna pui mare preţ pe ultimul meci de campionat dinaintea examenului internaţional. Practic, faci o repetiţie generală. Şi nu e deloc rău, în exemplele concrete la care ne referim, să dai piept cu CFR înainte de Basel sau cu Mediaş înainte de Schalke. În mod normal trimiţi în teren o formulă apropiată de aceea pe care vrei s-o aliniezi peste câteva zile în Europa. Nu te mai ascunzi de eventualii spioni, eşti conştient că în 2011 nu mai e loc de tainiţe tactice cu care tu să-i surprinzi pe novicii din Germania sau Elveţia.
Care-i reţeta?
Aşadar, în ultimul meci, în ceea ce tu, Levy, tu Dorinel, tu Răzvan Lucescu, îţi imaginezi că va fi cea mai folositoare repetiţie din lume, adversarul îţi dă cu terenul în cap. Patronul bombăne, ai senzaţia că, dacă n-ar fi meciul european, te-ar da afară în doi timpi şi trei mişcări. Când credeai că ai dibuit formula ideală, vezi că Martinovici nu merge, că Rusescu nu poate, că Bozovici face prostii când ţi-e lumea mai dragă, că Sergiu Costin şi-a cam trăit traiul, că Râpă şi Filip sunt cam cruzi pentru Champions League, deşi tu, Dorinel, credeai că sunt OK cât timp ai câştigat cu ei campionatul.De fapt, ce faci? Te superi ca antrenorul pe sat şi schimbi 6-7 titulari? Poţi să-i schimbi, dar cu cine?
Că cine ştie ce lot n-ai! Stai cu ei de vorbă? Te străduieşti să repari ce se mai poate în câteva zile?Nu există o reţetă clară, dar sunt oameni care au trecut prin asta. La aproape 66 de ani, Ţiţi Dumitriu a trecut prin multe. A mers cu Steaua trei ediţii la rând în grupele Champions League, a antrenat în Grecia, dar oa
