Ar putea părea scenariul unui film SF, dar oamenii de ştiinţă spun că este cât se poate de real.
Crabi uriaşi, chiar şi de un metru lungime, au invadat Antarctica, distrugând ecosisteme formate de-a lungul a milioane de ani, arată un studiu publicat în revista Proceedings of the Royal Society B şi citat de Huffington Post.
Aceste vietăţi, din specia crab de piatră, au colonizat o zonă numită "Abisul din Antarctica", situat la 1.310 metri adâncime.
Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea din Hawaii, care au făcut şi un videoclip cu crabii de pe fundul oceanului.
Cercetătorii spun că invazia a fost favorizată de schimbările climatice, care au determinat încălzirea apei oceanelor.
Oamenii de ştiinţă estimează că, în urma invaziei, aproximativ trei sferturi dintre speciile de plante şi animale au dispărut.
Apariţia coloniilor de crabi nu este o surpriză pentru cercetători, care au prezis în urmă cu trei ani că acest lucru se va întâmpla. Totuşi, ei spuneau pe atunci că se aşteaptă la o invazie "în următorii o sută de ani", deci în niciun caz atât de rapid.
Un studiu publicat luna trecută în revista Science arată că schimbările climatice le fac pe animale să se refugieze înspre poli, către habitate mai naturale. Chris Thomas, profesor de biologie şi autorul studiului din revista Science, spune că, "în ultimii 40 de ani, animalele şi plantele au înaintat spre poli, în medie, cu 20 de centimetri pe oră".
COMENTEAZĂ ACEST ARTICOL ŞI PE PAGINAFACEBOOK GÂNDUL
Ar putea părea scenariul unui film SF, dar oamenii de ştiinţă spun că este cât se poate de real.
Crabi uriaşi, chiar şi de un metru lungime, au invadat Antarctica, distrugând ecosisteme formate de-a lungul a milioane de ani, arată un studiu publicat în revista Proceedings of the Royal Society B şi citat de Huffington Post.
Aceste vietăţi, d