* Noi mişcări greviste în ţară
Grecia mai are lichidităţi ca să opereze până luna viitoare, declară viceministrul elen de Finanţe, Filippos Sachinidis, subliniind nevoia urgentă de obţinere a următoarei tranşe din împrumutul de la UE şi FMI.
Potrivit agenţiei Reuters, declaraţiile oficialului grec confirmă afirmaţiile precedente ale autorităţilor de la Atena, în acest sens, făcute sub protecţia anonimatului.
"Cu siguranţă mai avem spaţiu de manevră până în octombrie. Încercăm să ne asigurăm că statul poate continua să funcţioneze fără probleme", a spus Filippos Sachinidis, într-un interviu acordat postului de televiziune Mega.
Duminică seara, guvernul grec s-a angajat să-şi atingă ţintele fiscale convenite pentru acest an şi pentru 2012, respectiv să ia toate măsurile de consolidare necesare îndeplinirii obiectivelor respective. Comisia Europeană a salutat angajamentul autorităţilor de la Atena.
Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a declarat: "Salut angajamentul exprimat de guvernul grec. Deciziile luate, printre care taxa pe proprietăţile imobiliare, vor contribui mult la îndeplinirea ţintelor fiscale. Grecia trebuie să-şi atingă obiectivele convenite în domeniul fiscal şi să pună în practică reformele structurale convenite ca să-şi asigure finanţarea de la partenerii săi. Acest lucru este esenţial pentru garantarea durabilităţii finanţelor publice şi ameliorarea perspectivelor cetăţenilor greci în termeni de creştere economică, locuri de muncă şi bunăstare".
Reprezentantul Comisiei Europene a amintit că experţii de la Bruxelles vor reveni la Atena pentru acordarea de sprijin tehnic autorităţilor elene, iar dacă Grecia va îndeplini condiţiile necesare, atunci evaluarea UE-FMI-BCE se va încheia la finele lui septembrie, iar tranşa de împrumut va fi eliberată.
Măsurile de austeritate stabilite d