Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Europa cu capul în stele şi trupul însângerat”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 12 septembrie 2011 ·

Singura şansă ca noi, românii, să ne păstrăm tradiţiile, valorile, tezaurul cultural, într-un moment în care Europa este ameninţată cu islamizarea, este să ne întoarcem la credinţa în Dumnezeu. Acesta este mesajul cărţii „Europa cu capul în stele şi cu trupul însângerat”, scrisă de gen. bg. ex-adjunct SIE, Gheorghe Dragomir. Cartea a fost lansată la sfârşitul săptămânii trecute, la Cramele lui Decebal, în cadrul manifestărilor dedicate Ocrotitoarei oraşului nostru, Sfânta Maria. „Nu sunt un scriitor, dar această carte am scris-o din suflet şi cu puţină amărăciune, văzând în jur o lume care se prăbuşeşte”, explică autorul, care a adăugat că volumul este rodul discuţiilor purtate cu diferite personalităţi, inclusiv din sfera religiilor, într-o carieră de zeci de ani de spionaj pentru români.

Încă de la început, autorul a precizat că „situaţia este mult mai gravă decât pare”. Astfel, Europa este „în prag de destrămare”, existând tot mai multe voci sceptice în ceea ce priveşte „proiectul măreţ al Europei Unite”. În plus, criza care afectează lumea nu este doar una financiară, ci mai ales morală. „Toate crizele, zic eu, vin din cauza faptului că ne-am îndepărtat de Dumnezeu”, a spus Gheorghe Dragomir. În plus, autorul avertizează şi asupra faptului că Europa este acum ameninţată de un islamism tot mai agresiv, ţinând cont de evoluţia demografică a minorităţilor arabe şi chiar turce, cantonate într-o grămadă de ţări vest europene. Cartea abordează inclusiv atacul la moneda euro, „pe cale de dispariţie”.

Fecioara Maria – liant între creştinism şi islamism

„Viitorul religiilor eu îl văd din prin prisma lui Mircea Eliade, care aprecia creştinismul, islamismul şi iudaismul drept religii anchilozate. El credea că în viitor va exista o religie universală, care să le îngemăneze. Mircea Eliade însă n-a spus că unificatorul acestor religii ar putea fi chi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 52 minute
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 6 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger în Caraș-Severin

G4Media acum o ora
Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin. În urma incidentului, unul dintre ei a murit, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital cu răni g

George Simion, mesaj pentru Emmanuel Macron: suveranitatea naţională nu este negociabilă

Ziarul Financiar acum 2 ore
Liderul AUR şi finalist în cursa prezidenţială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe preşedintele Franţei. George Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câştigător al alegerilor din

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 5 ore
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum 6 ore
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

17°
sâm.

13°/20°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°