Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţia non-formală aduce în şcoli plăcerea de a învăţa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 septembrie 2011 ·

Îmbinarea utilului cu plăcutul este calea prin care generaţia actuală, cu rezultate dezastruoase la Bac, ar fi dispusă să-şi îndrepte atitudinea faţă de carte şi să vină la şcoală chiar şi în zilele libere.

Elevii nu sunt atraşi de tocitul manualului şi par că nu ar deprinde noţiunile materiilor nici dacă ar sta toată ziua în clasă. Fundaţia "Lea ders" a demonstrat, în cadrul unui program naţional numit "Leadership autentic", că jocurile de cultură generală, cele de comunicare şi atenţia faţă de nevoile elevului sunt soluţiile pentru a alunga apatia din şcoală.

Experiment cu 1.000 de liceeni din toată ţara

Iniţiativa constă în organizarea de cursuri în weekend şi vacanţe, iar participarea este benevolă şi gratuită. Alexandra Bideaua, reprezentantă Leaders, explică realitatea pe care organizatorii programului au descoperit-o în şcoli. "Tinerii sunt interesaţi de educaţia non-formală, ajung la cele mai bune rezultate atunci când metodele de predare le sunt adaptate la propriile calităţi. Atât de interesaţi, încât vin în weekend la şcoală pentru a se perfecţiona în această arie", punctează aceasta.

Cum se desfăşoară cursurile

"Nu le-am dat nişte noţiuni şi le-am spus să le înveţe. Am construit jocuri unde aveau nevoie de noţiunile din carte, aşa că le-au învăţat ca să termine proba practică. Le-am spus elevilor că vin la şcoală pentru a învăţa pentru ei şi că e normal să greşeşti când înveţi. Că trebuie să-şi dezvolte calităţile. I-am învăţat să comunice unii cu alţii. E destul de simplu", spune Adina Ghiţă, managerul proiectului. Rezultatele proiectului au fost spectaculoase, cred membrii organizaţiei.

"Doar trei oameni, adică doi traineri şi un project manager, au fost în stare să schimbe în bine traseul dezvoltării personale a peste o mie de liceeni din întreaga ţară", crede Alexandra Bideaua. Programul a vizat atât elevi din colegii de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°