Raiffeisen Leasing a finanţat în primul semestru al anului curent active în valoare totală de 36,4 milioane euro cu un numar total de contracte încheiate de 852, informează un comunicat al Raiffeisen Leasing.
Comparativ cu primul semestru din 2010, compania a înregistrat în prima parte a acestui an o creştere cu 80%, în condiţiile în care piaţa de leasing a crescut cu 22%.
Raiffeisen Leasing a finanţat în această perioadă vehicule în valoare totala de 22,5 milioane euro, ceea ce reprezintă o dublare a valorii totale, comparativ cu primul semestru al anului trecut. Vehiculele comerciale finanţate deţin o pondere de 63%, restul de 37% revenind autoturismelor. Valoarea echipamentelor finanţate s-a ridicat la 13,9 milioane euro, sectoarele favorite în această perioadă fiind sectorul construcţiilor 33% şi agricultura 23% din totalul echipamentelor finanţate.
'Circa 37% din valoarea finanţată a fost rezultatul promovării produsului de leasing prin reţeaua de agenţii Raiffeisen Bank. Clientul Raiffeisen beneficiază de consultanţă în construirea pachetului optim de soluţii financiare în sistem leasing şi sistem bancar.Anul acesta am avut ca preocupare constantă să venim în întâmpinarea clienţilor noştri prin soluţii de finanţare în leasing customizate pentru nevoile specifice ale diferitelor sectoare de activitate. Până la acest moment segmentele cărora le-am adresat produse speciale au fost vehicule comerciale pentru transporturi, echipamente pentru agricultura şi flote auto pentru IMM-uri', a declarat directorul general Raiffeisen Leasing, Felix Daniliuc.
Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa românească din anul 2002. Clienţii Raiffeisen Leasing sunt, în principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporaţii multinaţionale şi municipalităţi. Compania are acope