Este decanul de vârstă al directorilor centrelor creaţiei populare din ţară și inițiatorul a zeci de manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice judeţeane, interjudeţeane şi internaţionale. Pe lângă numeroasele distincții cu care a fost răsplătit de-a lungul anilor, prof. Costin Alexandrescu a primit la începutul acestei luni și titlul de Cetățean de onoare al Județului Argeș.
Dragostea pentru folclor este pentru profesorul Costin Alexandrescu, moștenire de familie. Bunicul său, Teodor Bălășel a fost cel mai reprezentativ folclorist al Olteniei iar tatăl său a fost nimeni altul decât cunoscutul poet și folclorist Ion I. Alexandrescu.
“Tata cânta la vioară, culegea folclor și îl nota. Auzea cântecul, il interpreta, după care îl publica în revistele acelor timpuri. Dragostea lui pentru folclor, pentru obiceiuri, pentru tot ceea ce ține de tradiție nu putea să nu se transmită și la mine.”, povestește prof Costin Alexandrescu.
Cunoscător din interior al fenomenului artistic popular, a fost în timpul liceului şi al facultăţii membru al unor echipe de dansuri, corist și interpret de teatru.
A fost profesor al mai multor școli vâlcene și apoi Director al Casei Raionale de Cultură din Râmnicu Vâlcea. A pus umărul la înfiinţarea Teatrului Popular, instituţie cu stagiune permanentă, printre primele de profil din ţară iar zeci de formaţii artistice de amatori îi datoraeză numeroasele premii obținute pe plan național.
Pașii vieții l-au purtat spre Pitești unde, în 1965 a devenit Secretar al Comitetului pentru Cultură, contribuind la înfiinţarea unor formaţii artistice prestigioase. Din 1968, timp de 41 de ani, Profesorul Costin Alexandrescu a fost directorul Casei Creaţiei Populare a Judeţului Argeş, al cărei colaborator a rămas şi după pensionare.
Cel mai longeviv dintre proiectele pe care și-a pus amprenta (acum 43 de ani) este expozi