În articolul precedent, propuneam umaniştilor şi credincioşilor ortodocşi un teren comun de dezbatere pe marginea a ceea ce trebuie să însemne un proiect de edificiu public, cu finanţare din resurse publice şi cu rol incotestabil în viaţa comunităţii. Acest teren comun, argumentam deunăzi, ar putea fi cel al noului stadion Arena Naţională.

De ce Arena Naţională? Pentru că aici, pe acest teren, am putea împreună să identificăm liniile de demarcare ale unei dispute consistente, putînd totodată să marcăm argumentele pro şi contra Arenei şi, nu doar prin ricoşeu, argumentele pro şi contra Catedralei. Afirmam că discuţia poate să fie condusă pe trei direcţii: legală, financiar-fiscală şi ideologică. Terenul Arenei Naţionale permite o astfel de desfăşurare fiindcă:

• Arena nu este neutră din punct de vedere sportiv, neavînd pistă de atletism şi fiind vădit dedicată fotbalului – argumentul legal.

• Arena a fost construită şi cu banii încasaţi din taxele contribuabililor indiferenţi ori chiar adversari ai sportului de masă/performanţă şi poate chiar activităţilor fizice în general – argumentul financiar-fiscal.

• Arena este un templu al celei mai energice religii a lumii occidentale, fotbalul – argumentul ideologic.

Voi abandona însă pista (hm, inexistentă) a Arenei Naţionale, deoarece pare să conducă cititorii către analogii mult prea stricte, în ciuda faptului că mi-am luat precauţia de a preciza caracterul de pretext al invocării Arenei: un pretext pentru discutarea oricărui tip de proiect finanţat integral sau parţial din fonduri publice, mai cu seamă a edificiilor cu rol important în viaţa comunităţii.

Ca atare, revenind la Arenă eventual doar pentru coerenţa stilistică şi apel la sportivitate, să evaluăm pe rînd cele trei direcţii de argumentare, parcurse de altfel şi de umanişti, în speţă de domnul Remus Cernea, în luările lor de poz