Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile britanice se pregătesc să intre sub cele mai dure reglementări din lume

Publicat in Romania Libera, luni 12 septembrie 2011 ·

Băncile britanice se pregătesc să intre sub cele mai dure reglementări din lume, după ce o comisie desemnată de guvern a recomandat izolarea prin lege a operaţiunilor destinate populaţiei de activităţile riscante de investiţii, costurile reformei fiind estimate la 7 miliarde lire sterline, relatează Mediafax.

Ministrul de Finanţe al Marii Britanii, George Osborne, a declarat luni că va elabora de urgenţă legislaţia bazată pe propunerile comisiei, transmite Reuters.

Scopul reformei este de a evita repetarea situaţiei care a condus, în contextul crizei financiare mondiale din 2008-2009, la intrarea a două dintre cele mai mari bănci britanice, Lloyds şi Royal Bank of Scotland, sub controlul parţial al statului prin infuzii masive de capital menite să salveze instituţiile de credit de la colaps.

Comisia Bancară Independentă (CBI) insistă ca băncile să constituie rezerve de capital de bază (core) de cel puţin 10% din operaţiunile retail de pe piaţa britanică.

De asemenea, comisia recomandă ca rata capitalului primar, din care sunt acoperite eventuale pierderi, să fie de 17-20%, peste nivelul ţintit de alte reforme bancare din Europa şi similar cu cel planificat de autorităţile elveţiene.

Noile reglementări globale, care vor intra treptat în vigoare până în 2019, impun o rată minimă a capitalului "de calitate" de 7%, sau maximul 9,5% în cazul băncilor mari, de importanţă sistemică.

CBI estimează costurile anuale înainte de taxe ale separării activităţilor şi suplimentării capitalului vor fi între 4 miliarde lire şi 7 miliarde lire pentru băncile britanice în ansamblu şi recomandă ca reformele să fie implementate etapizat până în 2019, pentru a nu accentua condiţiile economice dificile.

Guvernul britanic s-a poziţionat în sprijinul raportului, afirmând că reformele vor ajuta creşterea economică şi vor proteja contribuabilii de criză.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 51 minute
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Ciucă: De Ziua Românilor de Pretutindeni, ne gândim la cei care au plecat din ţară, iar acum contribuie la societatea în care s-au stabilit. Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despre viitorul României

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că gândurile se îndreaptă spre cei plecaţi din ţară. ”Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despr

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 3 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum o ora
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum 2 ore
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°