România a devenit cel mai important partener al Statelor Unite în regiune, după ce a acceptat amplasarea unor elemente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice.
Bucureştiul joacă două cărţi americane în zonă: nevoia Washingtonului de a ocoli Rusia pe traseul spre principala axă a secolului 21, aşa cum a fost trasată de experţii militari ai marilor puteri: Golful Aden-Golful Persic-Shanghai şi nu în ultimul rând intenţia nedeclarată a Statelor Unite de a ţine sub control Rusia, această ţară pe care ministrul german al Apărării a pus-o pe lista „statelor dificile", alături de China şi India.
România a fost recuperată de Statele Unite din zona gri în 2001, după atacurile teroriste de la 11 septembrie, după decizia de invadare a Irakului, când avea nevoie de cât mai mulţi susţină-tori în aşa-numita „coalition of the willings".
Acum zece ani, România se afla în anticamera NATO, primise de doi ani Planul de Acţiune pentru Aderare (Membership Action Plan-MAP) şi nu avea şanse prea mari să devină membră a Alianţei deoarece nu îndeplinea toate criteriile.
Războiul antiterorist asumat de Alianţa Nord Atlantică a făcut-o eligibilă deoarece se află pe axele principale care duc spre centrul confruntărilor, astfel, România a fost primită în NATO la sfârşitul anului 2002, mai cu seamă datorită sprijinului masiv primit din partea Statelor Unite, şi de atunci Bucureştiul a dat mereu dovadă de loialitate faţă de americani.
Acum patru luni, pe 2 mai, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a pus la dispoziţia Statelor Unite nu doar aeroportul de la Kogălniceanu, ci şi Portul Constanţa pentru tranzitul soldaţilor şi tehnicii militare americane, în vreme ce anul trecut presa internaţională a scris despre 60 de avioane F16 aparţinând SUA care ar fi decolat tot de la baza Kogălniceanu şi ar fi aterizat în Israel pentru o misiune sec
