Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profeţii crizei

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 · ·

Economişti reputaţi avertizează încă o dată că vom intra într-o nouă etapă de recesiune. Prima dată nu i-am ascultat. O vom face în cel de-al doisprezecelea ceas? Vestea bună este că nu vorbim de o nouă criză. Vestea proastă este că furtuna financiară declanşată în urmă cu trei ani nu este nici pe departe de a se fi încheiat.

Recesiunea a trecut, trăiască recesiunea! Şansele ca economia să înceapă iar să scadă sunt de 60%, spune Nouriel Roubini, economistul care a prezis izbucnirea crizei în 2008. Economia mondială se află acum într-o stare mult mai proastă decât în urmă cu trei ani, iar cauzele care au dus atunci la seismul financiar global par minore pe lângă problemele cu care se confruntă acum marile puteri.

Atunci, Statele Unite şi Europa au fost îngenuncheate de pariurile riscante făcute de bănci, iar guvernele au fost nevoite să le salveze cu fonduri publice pentru că intrarea lor în faliment ar fi însemnat colapsul sistemelor financiare naţionale. Acum, „scânteile" sunt chiar statele. Datoriile publice, ratele ridicate ale şomajului şi măsurile de austeritate prea dure (care au dus la anularea investiţiilor şi la scăderea consumului) sunt cele mai grave probleme.

Marile puteri economice şi-au creat singure toate premisele pentru o criză în „W" (când economia reintră, după o scurtă perioadă de creştere, în recesiune), spun economiştii. Click pe foto pentru a vedea infografia cu cei patru profeţi ai crizei

Joseph Stiglitz

În 2008, economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, avertiza: „Aceasta va fi una dintre cele mai grave recesiuni de la Marea Depresiune". În 2009 continua pe acelaşi ton: „Trebuie să ne pregătim pentru ca recesiunea să dureze până în 2012 - dacă nu tehnic, atunci cu siguranţă practic".

Chiar dacă din punct de vedere tehnic recesiunea se va încheia (economia înregistreaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 12 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°