Pentru a se înţelege această situaţie, se dă exemplul unei societăţi din România care a achiziţionat fondul de comerţ (n.r. - clientelă, know-how, reţete produse) în legătură cu o anumită marcă în ultima lună din 2010. Societatea-mamă cu sediul în Germania achiziţionează marca, iar societatea din România continuă să vândă produsele cu marca respectivă în ţară. Fondul de comerţ este amortizat începând din luna ianuarie 2011. În acest caz, se va stabili dacă societatea a încălcat anumite prevederi din lege şi care ar fi soluţiile de prevenire a unui risc fiscal. În primul rând, din punct de vedere al reglementărilor fiscale, aceste elemente care sunt corect definite ca fond comercial nu sunt recunoscute ca parte componentă a unei amortizări deductibile fiscal, conform art. 24 alin. (4) lit. c) coroborat cu art. 24 alin. (10) din Codul fiscal.

Astfel, potrivit reglementărilor contabile, fondul comercial se poate amortiza într-o perioadă de maximum 5 ani, chiar dacă actele normative permit şi prelungirea acesteia, conform pct. 83 alin. (4) lit. a) - b) din OMFP 3055/2009 privind contabilitatea, însă din punct de vedere fiscal, amortizarea nu este recunoscută deductibil fiscal, indiferent dacă s-ar fi realizat sau nu venituri. Trebuie precizat că plăţile pentru aceste drepturi de proprietate intelectuală, efectuate către o companie nerezidentă, sunt în sfera impozitului pe venitul nerezidenţilor, conform art. 115 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal şi reprezintă redevenţe de plată. Din punctul de vedere al TVA, societatea din România realizează o achiziţie de prestări de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, ce are locul prestării în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Totodată, societatea din România trebuie să se înregistreze în Registrul operatorilor intracomunitari, conform art. 158^2 din Codul fiscal; să plătească T