…subiect, oricât de arid ar fi el…
se numeşte Aaron Sorkin, dramaturg adoptat de Hollywood, creatorul serialului “West Wing” şi scenaristul premiat cu un Oscar pentru “The Social Network”. “Moneyball”, ultimul său film (mai toate peliculele pe care-şi pune amprenta sunt “ale lui”, regizorul fiind un soi de guest star – situaţie extrem de rară într-un business în care scenaristul e aşezat pe treapta inferioară), cu Brad Pitt în rolul principal, e despre un manager de baseball care se foloseşte de un program computerizat ca să-şi selecteze jucătorii. Software, baseball? Hmmm. De ce nu? La urma urmei, cam la fel am reacţionat şi anul trecut: Facebook? Tocilari în faţa computerelor? Vezi să nu.
Şi, totuşi, el a reuşit să facă din povestea unor geekşi implicaţi într-un proces de drepturi de autor şi ajunşi peste noapte miliardari, una dintre cele mai fascinante drame ale ultimilor ani, pentru a mirosit că povestea are valenţe “clasice” (prietenie, loialitate, mărire, trădare, gelozie, dorinţă de putere, dezumanizare). Despre Sorkin se spune că scrie scenarii deştepte despre oameni deştepţi, iar marca lui sunt dialogurile mitraliate şi replicile sclipitoare.
6 lucruri (deprimante) pe care Hollywood-ul (cel rău) nu aţi vrea să le ştiţi dar le aflaţi aici.
…subiect, oricât de arid ar fi el…
se numeşte Aaron Sorkin, dramaturg adoptat de Hollywood, creatorul serialului “West Wing” şi scenaristul premiat cu un Oscar pentru “The Social Network”. “Moneyball”, ultimul său film (mai toate peliculele pe care-şi pune amprenta sunt “ale lui”, regizorul fiind un soi de guest star – situaţie extrem de rară într-un business în care scenaristul e aşezat pe treapta inferioară), cu Brad Pitt în rolul principal, e despre un manager de baseball care se foloseşte de un program computerizat ca să-şi selecteze jucătorii. Software, baseball?