Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) a hotărât să suplimenteze, de luni, 12 septembrie, cu circa 25% mijloacele de transport pe raza oraşului Cluj.
Măsura luată de către conducerea RATUC are legătură cu începutul noului an şcolar, dar şi cu revenirea la muncă după concedii a clujenilor, astfel că pentru un cât mai bun transport al călătorilor vor fi puse în circulaţie mai multe autobuze şi troleibuze.
„Ca urmare a începerii anului şcolar şi a reluării activităţii productive în majoritatea unităţilor economice din municipiul Cluj-Napoca, RATUC vine în sprijinul publicului călător prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu circa 25%", spun reprezentanţii regiei clujene.
Reîncepe transportul elevilor
„Pe raza municipiului Cluj-Napoca, vasta reţea de transport în comun cuprinde un număr de 45 linii, din care 38 de autobuze, şase de troleibuze şi una de tramvaie (linia 101 este asigurată de autobuze până la finalizarea lucrărilor de modernizare la linia de tramvai Mănăştur - Gară), plus o linie preorăşenească în comuna Baciu", arată comunicatul RATUC.
De asemenea, instituţia de transport va relua de luni şi cursele speciale pentru elevi, cu plecări din cartiere spre zona centrală la ora 07:25 şi reîntoarcerea la ora 14:10, pe liniile 8, 9, 24, 30, 31, 35, 43 şi 101 la autobuze, respectiv 3, 6 şi 25 la troleibuze. Pe de altă parte, Primăria va subvenţiona transportul elevilor din Colonia Sopor, respectiv Colonia Pata Rât, până în Cluj-Napoca.
Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) a hotărât să suplimenteze, de luni, 12 septembrie, cu circa 25% mijloacele de transport pe raza oraşului Cluj.
Măsura luată de către conducerea RATUC are legătură cu începutul noului an şcolar, dar şi cu revenirea la muncă după concedii a clujenilor, astfel că pentru un cât mai bun transport al călătorilor vor fi puse