Cu banii obţinuţi din slujbe mărunte, Nadine şi-a plătit studiile de actorie. După şapte ani petrecuţi în Los Angeles, a revenit în România. Vindecată de „narcisism“, Nadine are acum familia pentru care s-a rugat în fiecare seară şi speră să i se deschidă un nou drum în muzică.

„Adevărul": Ai revenit după mulţi ani în România. Câţi?

Nadine: Am plecat în 2003, am stat aproape un an la Londra şi vreo şase ani şi jumătate în America. Am revenit în România în 2009.

Numele tău încă nu „se aude" în showbiz. De ce?

Iubesc anonimatul şi am tras de timp cât am putut în acest sens. Mi-era dor de România, dar am vrut să-mi dau timp fără să fiu întrebată ce fac. Rar mi s-a întâmplat să aud în aceşti doi ani: „Păreţi a fi Nadine". Mă mai întrebau oamenii, de la taximetrişti la vânzători în piaţă: „Şi cu ce vă ocupaţi?". Puteam să spun orice şi asta mă amuza teribil.

Aveai emisiuni la TV, aveai câteva albume. Ai crezut că America îţi poate oferi mai mult?

A fost un pariu cu mine, am vrut să schimb punctul de referinţă. Eu - viaţă, eu - profesie, eu - viitor. Aveam nevoie de perspectivă, toate se întâmplau mult prea aproape de mine, eram mult prea bruiată, pentru că mi-am început cariera în adolescenţă şi n-am apucat să-mi fac nişte repere clare. Meseria asta este una în care oamenii îşi dau prea mult cu părerea despre tine, despre cum ar trebui să fii, cum ar trebui să arăţi. La un moment dat, începi să crezi şi te deformezi. Am simţit acest lucru atât prin calitatea vieţii, cât şi prin calitatea aspiraţiilor mele la viitor.

Cum erau acele aspiraţii când ai decis să pleci?

Erau foarte narcisiste. În anumite limite, narcisismul este benefic pentru fiecare om pentru a-l ajuta să se desăvîrşească, însă în cazul unui om public poate fi foarte agresiv şi distrugător. Avem exemple în viaţa de zi cu zi