Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Iorguş, la deschiderea noului an şcolar, Primăria a alocat învăţământului din Mangalia de douăzeci de ori mai puţini bani decât pentru petreceri şi fotbal

Publicat in Ziua Constanta, luni 12 septembrie 2011 ·

În cursul zilei de 12 septembrie, cu ocazia deschiderii oficiale a anului şcolar 2011-2012, deputatul Zanfir Iorguş a fost prezent la mai multe unităţi de învăţământ din Mangalia: Gradiniţa nr. 3, Gradiniţa Neptun, Grădiniţa nr. 1, Şcoala nr. 1, Şcoala nr. 2 „Sfântul Apostol Andrei", Colegiul Economic şi Grup Şcolar „Ion Bănescu". Deputatul Iorguş le-a urat succes tuturor cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor în noul an şcolar, precizând, totodată, faptul că va continua să facă un lobby intens, la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Ministerul Educaţiei pentru atragerea de fonduri: „Aşa cum am promis, am adus şcolilor din oraş fondurile necesare reabilitării acestora. Chiar pentru acest an şcolar, Cabinetul parlamentar a adus, de la Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, fonduri pentru reabilitarea bazelor sportive de la Şcoala nr. 2 şi Colegiul Economic Mangalia", a declarat Zanfir Iorguş. În acelaşi timp, deputatul Iorguş nu a putut să nu îşi exprime regretul vizavi de lipsa de interes a administraţiei publice locale faţă de sistemul de învăţământ local: „Este regretabil şi de neînţeles această lipsă crasă de interes pe care administraţia publică locală o arată şcolilor şi liceelor noastre, de trei ani încoace. Iată un exemplu concludent: pentru învăţământ, anul acesta, primăria a alocat 1,2 miliarde de lei vechi, în timp ce, pentru petreceri şi fotbal, s-au alocat peste 45 de miliarde de lei, adică de douăzeci de ori mai mult. Marea majoritate a cheltuielilor de reabilitare a instituţiilor şcolare din Mangalia a fost făcută din banii părinţilor", a punctat Zanfir Iorguş. Acesta a mai adăugat că primăria ar trebui să gândească proiecte sociale continue, care să vină în sprijinul copiilor care au abandonat şcoala: „Am remarcat că, în zona M.I. Dobrogeanu, zeci de copii stăteau în faţa locuinţelor şi nu erau prezenţi la şcoală. Ştiu că, deşi e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 23 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°