Cum aţi început să scrieţi?
Marc Levy: A început ca o pasiune din adolescenţă, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Dar să scriu profesionist, serios, am început mult mai târziu, când am devenit tată. Am scris o poveste pentru fiul meu sau, mai exact, pentru adultul care va deveni el, într-o bună zi. Pe vremea aceea nu mi-a trecut prin cap nicio clipă să scriu un roman pe care să-l şi public, nu asta aveam în minte atunci. Ideea mea era să scriu şi apoi să-i dau fiului meu ce-am scris exact când el va avea vârsta pe care o aveam eu atunci, adică puţin peste 30de ani. În povestirea asta am vrut să-i spun că trebuie să trăiască pentru visele lui, fără să lase pe cineva să-l deturneze de la asta. Povestirea a crescut şi a devenit un roman. Am avut noroc că surorii mele, care e scenarist, i-a plăcut acest roman şi m-a încurajat să trimit manuscrisul Editurii Robert Laffont. Mi-au răspuns opt zile mai târziu spunându-mi că vor să-mi publice cartea.
Care e marea temă a romanelor dumneavoastră?
M.L: Nu ştiu dacă am o temă predilectă. De fapt, subiectele sunt cele care vin la mine. Eu doar observ, ascult şi urmăresc ce se întâmplă în jurul meu. Sunt extrem de curios în privinţa vieţii, în general. Îmi place să vorbesc despre oameni şi lucruri care m-au emoţionat şi m-au influenţat de-a lungul existenţei mele. Şi mi-a plăcut întotdeauna să pun în scenă eroi cu meserii pe care mi-am dorit să le am şi eu pe vremea când eram copil. În copilărie, voiam să fiu când neurochirurg, când arheolog, când arhitect. Arhitect am şi ajuns, de altfel. În plus, îmi place să fiu pozitiv şi să pun în valoare tot ce-i mai bun din fiinţa umană. Prietenia, iubirea, tandreţea sunt nişte sentimente cu o valoare uriaşă pentru mine şi ele revin mereu în cărţile mele.
Aţi simţit vreo evoluţie, vreo schimbare de la o carte la alta?
M.L: Cărţile marchează niş
