Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvoltatorii de malluri au ieşit din criză şi deschid proiecte de 500 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 septembrie 2011 ·

Toamna acestui an va fi pentru piaţa mallurilor cea mai bună din ultimii trei ani. Şapte proiecte noi cu o suprafaţă închiriabilă de 300.000 mp se vor deschide în Bucureşti şi în ţară.

Şapte proiecte comerciale de dimensiuni mari se vor deschide până la finalul acestui an în Arad, Oradea, Craiova, Constanţa, Iaşi, Botoşani şi Bucureşti după ce investitorii din piaţa mallurilor au revenit puternic, atraşi de reluarea planurilor de expansiune ale retailerilor internaţionali.

În primii doi ani de criză dezvoltarea centrelor comerciale s-a oprit brusc, dar pe finalul acestui an se poate vorbi chiar de efervescenţă, ţinând cont că pe piaţă ar urma să fie lansate proiecte cu o suprafaţă închiriabilă de circa 300.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa jumătate de miliard de euro.

Cele mai mari proiecte vor fi deschise în Craiova, Constanţa şi Iaşi, în timp ce în Bucureşti va fi deschisă prima etapă a parcului comercial Colosseum de pe Şoseaua Chitilei, respectiv magazinele Leroy Merlin şi Carrefour, cu o mică galerie comercială.

Criza a provocat închideri de centre comerciale, unele au intrat în insolvenţă sau chiar în faliment. Acest lucru a determinat însă dezvoltatorii care merg înainte cu construirea de malluri să lucreze mai mult la procesul de preînchiriere, astfel că majoritatea proiectelor propuse pentru toamna acestui an au deja spaţiile ocupate în proporţie de 80-90% de către retaileri puternici precum Auchan, Carrefour, Cora, Inditex, H&M sau C&A. Investiţia într-o serie dintre aceste proiecte este pe deplin justificată, cum este cazul centrului comercial din Craiova, unde pe platforma Electroputere va fi realizat primul mall din oraş.

În Arad sau Oradea, în schimb, unde vor fi deschise mallurile Galleria şi Oradea Shopping City, competiţia va fi acerbă, în condiţiile în care în aceste oraşe există dej

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°