Actorii Gerard Depardieu şi Harvey Keitel se află la Sighişoara, unde filmează începând de astăzi mai multe scene pentru filmul "Convicted to Life", în regia lui Bogdan Dreyer.
Mai multe străzi, case, dar şi biserica, cimitirul şi curtea parohială din Cetatea Sighişoarei au devenit platou de filmare pentru pelicula „Convicted to Live”, ce îl are în rolul principal pe actorul Gerard Depardieu.
Din distribuţie mai face parte şi actorul Harvey Keitel, dar şi actori români de succes, printre care Gheorghe Visu (State de România), Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu şi Daniela Nane.
Filmul este o coproducţie România/ Germania/ Belgia/ Italia, în regia lui Bogdan Dreyer, şi are la bază nuvela „Moartea lui Ipu" de Titus Popovici. Această nuvelă a a mai fost ecranizată sub titlul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", în 1972, de Sergiu Nicolaescu.Acţiunea se desfăşoară spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un mic sat din Transilvania. Trupele germane cer viaţa a zece localnici în schimbul unui soldat german dispărut. Cei din sat se hotărăsc să îl sacrifice pe prostul satului pentru a salva viaţa celor zece, dar planul lor nu este atât de simplu precum pare.
Autorităţile locale au fost de accord cu proiectul, mai ales că filmul va face oraşul şi mai cunoscut peste hotare. “Un aspect nelipsit de importanţă, care va aduce în mod sigur un capital de imagine oraşului este acela că filmul va începe cu localizarea în timp şi spaţiu a acţiunii acestuia, pe ecran apărând menţiunea “Schaessburg anii 1949”. Având în vedere vizibilitatea internaţională pe care o va avea filmul, această localizare explicită va însemna o promovare indirectă dar extrem de eficientă a Sighişoarei dar şi a României”, a precizat Giuliano Doman, director general al Film Location Guide.