Un copil de 12 ani a murit, luni, lângă biserica din localitatea Urecheşti, din judeţul Vrancea, unde se dusese să cerşească.
Copilul a fost observat de o femeie din localitate, care locuieşte în apropierea bisericii, transmite NewsIn.
Ambulanţa a fost anunţată de mai multe persoane care participau la o cununie religioasă la biserică, însă medicii nu au reuşit să-l resusciteze pe băiat. Potrivit acestora, copilul suferea de epilepsie, astm bronşic şi suferise recent o intervenţie chirurgicală la torace.
"Poliţiştii au fost sesizaţi de medicul de pe ambulanţă că un minor se află decedat în faţa lăcaşului de cult. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că acesta se afla împreună cu un unchi de-al său la cerşit", a declarat subinspectorul Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea
Poliţia a demarat cercetări pentru a stabili condiţiile în care a murit copilul şi dacă familia l-a forţat să cerşească.