Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un titan al muzicii, la Festivalul „Enescu“

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 · ·

Dirijorul şi pianistul israeliano-argentinian Daniel Barenboim va conduce orchestra Staatskapelle Berlin. Două concerte ale orchestrei Staatskapelle Berlin au fost programate astăzi şi mâine, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti.

În primul concert, programat în seara aceasta, dirijorul şi solistul Daniel Barenboim şi orchestra germană vor prezenta, în secţiunea „Mari orchestre ale lumii", lucrări de W.A. Mozart - Concertul nr. 24 pentru pian şi orchestră în do minor KV 491 şi A. Bruckner -

Simfonia nr. 7 în Mi Major. Mâine, tot de la ora 19.30, Daniel Barenboim şi orchestra Staatskapelle Berlin vor urca pe scenă alături de Corul de femei al Filarmonicii „George Enescu", dirijat de Ion Iosif Prunner. Din program: W.A. Mozart - Concert nr. 22 pentru pian şi orchestră în Mi bemol Major KV 482 şi Fr. Liszt - Simfonie pentru Divina Comedie a lui Dante S109.

Daniel Barenboim a fost un copil-minune al muzicii clasice şi a debutat la vârsta de 8 ani. Familia lui s-a mutat în Israel în 1952, iar el a concertat pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, la Carnegie Hall, în 1957. Ca dirijor, a condus Orchestra de cameră engleză (1964-1975) şi Orchestra din Paris (1975-1989), în acelaşi timp construindu-şi o carieră solidă de pianist solo şi muzician de muzică de cameră. În 1991 a devenit prim-dirijor al Orchestrei Simfonice din Chicago, iar în 1992 a fost numit director muzical al Operei de Stat din Berlin. Este un proeminent susţinător al păcii în Orientul Mijlociu. Trăieşte la Berlin.

George Enescu, preferatul tuturor

Festivalul Internaţional „George Enescu" (1-25 septembrie) oferă săptămâna aceasta şi alte evenimente care au toate şansele să devină memorabile.Mâine, de la ora 17.00, la Ateneul Român, Hungarian National Philharmonic, cu Zoltan Kocsis la pupitrul dirijoral, va interpreta lucrări de B. Bartók şi G. En

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 25 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 28 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 57 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°