Într-un amplu interviu acordat cotidianului \"Gazeta Sporturilor\", fotbalistul român Mihăiţă Neşu (28 de ani) povesteşte cum decurge viaţa lui de la cumplitul accident pe care l-a suferit în data de 10 mai, când, la un antrenament, un coechipier a căzut pe el şi i-a fracturat coloana. Sursa: AGERPRES
De patru luni, Neşu este internat şi îşi simte doar mâna dreaptă, cu care îşi poate manevra căruciorul cu rotile în care este imobilizat. Fotbalistul nu şi-a pierdut însă speranţa că va reuşi, în viitor să ducă o viaţă măcar cât de cât normală.
"În România, unii spun despre mine că voi rămâne legumă. Aici, în Olanda, legume ca mine sunt directori de bancă. Eu am multe amintiri, spre deosebire de un copil mic, care, săracul, e accidentat şi nu poate să aibă nicio amintire. Asta, cu copiii, mi se pare nedrept. Uite, pe acelaşi etaj cu mine e Centrul de Reabilitare pentru copii. Unii n-au nici picioare, nici mâini. Sunt într-o situaţie mega-nasoală. Dar eu mă întristam când vedeam copii de 20 de ani care aveau măduva complet secţionată şi puteau doar puţin să-şi folosească degetele... Simt ceva. Când fac duş, simt când dă cu apă pe mine. Nu simt dacă e caldă sau rece, numai de la piept în sus, dar simt. În partea stângă nu simt, zici că am trei tractoare pe mine. Normal că sper să mă fac bine ca înainte. Dar şi măcar pe jumătate să mă fac bine! Să nu mai am nevoie de asistentă. Să pot să mă îmbrac singur, să mă dau jos din pat singur, ar fi deja un pas mare", a spus Mihăiţă Neşu în "Gazeta Sporturilor".
"Când văd oameni normali pe stradă, zic uite ce noroc... Practic eşti normal, ce noroc că eşti normal, nu-ţi mai trebuie nimic. Dar după aia ne umplem capul cu tot felul de probleme. Acum, în condiţiile astea, numai să fiu normal mi se pare o mare binecuvântare. Dar când eşti normal, nu te gândeşti că, nici eu nu mă gândeam vreodată că o să