„Cosmetizarea" imaginii partidului aflat la Putere nu este o noutate în politica românească. Alegerile din 2000 au găsit Convenţia Democratică în scădere masivă de popularitate după patru ani de guvernare.

După ce PNL a părăsit CDR, iar Emil Constantinescu a anunţat că nu mai candidează pentru un nou mandat, strategia de schimbare a imaginii a inclus două componente. Pe de o parte, formarea unei noi alianţe, botezate CDR 2000, între ţărănişti şi câteva partide mai mici. Pe de altă parte, CDR 2000 a încercat să folosească popularitatea lui Mugur Isărescu, anunţând că sprijină candidatura acestuia la alegerile prezidenţiale.

Strategia s-a dovedit perdantă, CDR 2000 rămând în afara Parlamentului, în condiţiile în care Mugur Isărescu a avut semn electoral propriu şi nu a funcţionat ca o locomotivă pentru alianţă. În 2004, PSD a încercat, de asemenea, să îşi schimbe imaginea, după ce a pierdut alegerile locale în faţa Alianţei D.A. Şeful de atunci al PSD, premierul Adrian Năstase, a schimbat întreaga conducere a partidului cu figuri neimplicate în scandaluri.

Cosmetizarea lui Năstase

Politicieni precum Viorel Hrebenciuc sau Ioan Mircea Paşcu au fost înlocuiţi cu Titus Corlăţean sau Cristian Diaconescu. Tot în încercarea de a schimba imaginea PSD, Adrian Năstase a decis, după model occidental, organizarea de alegeri interne pentru definitivarea listelor de candidaţi pentru Parlament.

Înnoirea PSD a eşuat după ce presa a scris că unii candidaţi au avut mai multe voturi decât numărul de alegători. De exemplu, în Suceava, Octav Cozmâncă a obţinut 18.022 de voturi, deşi la scrutin au participat doar 15.710 pesedişti. Strategia a fost doar parţial încununată de succes: PSD a câştigat alegerile parlamentare, dar Adrian Năstase le-a pierdut pe cele prezidenţiale.