Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova contraatacă şi se agaţă de 6 EXEMPLE europene: "Uite, ei au făcut ca noi şi nu le-a luat nimeni capul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 12 septembrie 2011 ·

După ce fostul preşedinte al Craiovei şi al CFR-ului, agentul Marcel Popescu, i-a pus în temă pe olteni de cazul Boavista Porto, oficialii Universităţii anunţă că au mai descoperit 5 precedente cu echipe din Europa care ar fi acţionat în instanţele civile precum gruparea alb-albastră, dar n-au fost pedepsite în vreun fel de Federaţiile de care aparţin aşa cum a păţit Craiova. Este vorba despre cluburile Porto, Gil Vicente, OFI Creta, FC Sion şi Fulham.

În cazul elveţienilor de la FC Sion, craiovenii au găsit articole apărute de curînd în DailyRecord, cotidian scoţian, şi în publicaţia turcă Hurriyet. "După ce a fost exclusă din Europa League pentru că a folosit împotriva lui Celtic fotbalişti fără drept de joc, Sion a dat UEFA în judecată în instanţele civile şi, chiar dacă li s-a respins apelul pentru o excepţie, contează simplul fapt că nu le-a tăiat nimeni capul de la Federaţia de Fotbal din Elveţia", invocă cei de la Ştiinţa.

Porto cere daune de 140 de milioane de euro

Juveţii aduc în discuţie alte două cazuri din Portugalia dezbătute în presa lusitană. "Porto, căreia i-au fost luate 6 puncte şi nu a putut juca în Champions League în 2008/2009 din cauza asta, cere 7,9 milioane despăgubiri în acelaşi proces intentat de Boavista Ligii portugheze pentru revendicarea unor daune de 140 de milioane de euro. Nici una dintre aceste echipe n-a fost sancţionată de FPF pentru că s-a adresat în instanţele civile. Mai mult, justiţia civilă a decis în 2010 pentru cei de la Gil Vicente că FPF a încălcat Constituţia prin interzicerea clubului de a se adresa justiţiei şi retrogradarea lui în 2006".

Ultimele două cazuri de pe lista Ştiinţei sînt ale cluburilor OFI Creta şi Fulham. "Grecii au atacat în civil decizia de anul acesta a Federaţiei, de a nu le acorda licenţa. Au avut sorţi de izbîndă în instanţă, au participat apoi la un baraj de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°