Am pierdut lupta. Chiar dacă teroriştii dispar, vom rămâne cu drepturile şi libertăţile fantastic de afectate. În lumea drepturilor omului…

Au trecut zece ani de la cumplitele atentate „cu avioane" de la World Trade Centerul din New York şi Pentagon, cărora trebuie adăugat avionul sabordat de pasageri în Pennsylvania. Familiile continuă să-şi plângă morţii, opinia publică să-şi pună întrebări, iar diversele autorităţi, din Statele Unite şi aiurea, să se confrunte cu noi ameninţări şi să instaureze noi măsuri de contracarare a unor atentate. Dacă este să facem un bilanţ al celor zece ani petrecuţi de la tragicul eveniment, la activ, am putea trece dejucarea unor atentate - nu toate, dacă ne gândim la Madrid şi Londra - , iar ca succes mai degrabă simbolic asasinarea lui Bin Laden cu puţină vreme înainte de comemorarea primului deceniu de la prăbuşirea Gemenilor şi lovirea punctului de comandă cel mai important al armatei americane. Voiam să trec „revoluţiile arabe" la activ, dar am mari dubii în ceea ce priveşte evoluţia spre o democraţie autentică. Insurgenţii libieni concurează cu fidelii lui Gaddafi în acte de violenţă şi jafuri, iar în Egipt, cele circa nouă milioane de creştini copţi au, după revoluţie, mai multe probleme decât pe vremea lui Mubarak. Şi nu din partea Fraţilor Musulmani, cum ne-am fi aşteptat, ci a „moderaţilor".

Din nefericire, pasivul este mult mai bogat. Intervenţiile militare din Irak şi Afganistan au fost un succes, adversarul a fost învins în câteva zile. Din păcate, instaurarea păcii se dovedeşte nu doar extrem de dificilă, ci aproape imposibilă. Pierderile umane suferite de coaliţiile intervenţioniste pe ambele câmpuri de luptă au sporit incredibil abia după obţinerea victoriei. Până şi noi, care avem contingente modeste în ambele zone, am început să ne numărăm morţii şi răniţii cu zecile. În Irak, nu trece o zi fără câtev