Samantha Stosur a cucerit primul său titlu la un turneu de Grand Slam, după ce a învins-o în finala de la US Open pe Serena Williams.
Australianca de 27 de ani s-a impus după o oră şi 13 minute de joc cu scorul de 6-2, 6-3 şi aa devenit prima jucătoare din ţara sa după Margaret Court, în 1973, care câştigă la Flushing Meadows.
„Am avut una dintre cele mai bune zle ale carierei mele şi sunt foarte norocoasă că s-a întâmplat tocmai în această finală. Încă de când am început să joc am visat la un astfel de moment. Chiar nu ştiu ce să spun”, a declarat Stosur, care a găsit câteva cuvinte de consolare şi pentru adversara sa: „Serena, eşti o jucătoare fantastică, o mare campioană şi ai făcut adevărate minuni în tenis!”.
Serena Williams a fost extrem de nervoasă de-a lungul întregii finale, însă a răbufnit în setul doi, atunci când americanca a fost penalizată cu un punct pentru că a ţipat „Come on!” în timpul unui schimb pe care încă nu-l câştigase.
„Nerespectarea codului de joc pentru atât? Doar m-am exprimat liber. Ultima dată când am verificat, eram în America”, i-a spus Williams arbitrei de scaun, continuând apoi cu vorbele grele: „Ţi-ai pierdut controlul, fetiţo! Se vede că urăşti pe toată lumea. Nici măcar să nu îndrăzneşti să mă priveşti! Dacă mă vezi trecând pe culoar, să te fereşti de mine!”.
Jucătoarea din Statele Unite nu este la prima abatere de acest fel, în semifinala de la US Open din 2009, jucată împotriva lui Kim Clijsters, Williams fiind implicată într-un schimb de replici cu un arbitru de linie, incident în urma căruia a fost amendată şi avertizată că va fi suspendată din turneele de Grand Slam dacă va recidiva.
Samantha Stosur a cucerit primul său titlu la un turneu de Grand Slam, după ce a învins-o în finala de la US Open pe Serena Williams.
Australianca de 27 de ani s-