Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisori de dragoste ale lui James Dean vor fi scoase la licitaţie

Publicat in Romania Libera, luni 12 septembrie 2011 ·

Scrisori ale lui James Dean către o iubită a sa vor fi scoase la licitaţie pe 23 noiembrie, la Londra, de casa Christie's, estimându-se că vor fi vândute pentru o sumă totală de 16.000 de lire sterline (circa 18.000 de euro), informează Mediafax.

Notele scrise de mână de Dean către Barbara Glenn, care a fost iubita lui timp de doi ani, provin din arhiva familiei acesteia şi nu au mai fost scoase la vânzare până în prezent, potrivit bbc.co.uk.

Cele trei scrisori, trimise în 1954, vor fi scoase la vânzare separat şi se estimează că împreună vor fi vândute pentru circa 18.000 de euro. Tot atunci, vor mai fi scoase la licitaţie o serie de fotografii cu Dean şi Glenn împreună.

În prima scrisoare, datată 10 ianuarie 1954, Dean vorbeşte despre repetiţiile pentru un spectacol de pe Broadway, cea de-a doua, din 7 mai, a fost trimisă în timp ce actorul se afla la filmări pentru "La Est de Eden/ East of Eden", filmul în care a avut primul său rol principal.

În cea de-a treia scrisoare, Dean glumeşte cu Glenn scriind "Draga mea, nu ţi-am mai scris pentru că m-am îndrăgostit", precizând apoi că se referă la calul său - Cisco, "the Kid". Subliniind cât de dor îi este de casă, actorul îi mulţumeşte iubitei sale pentru "cea mai drăguţă şi dulce scrisoare din lume".

Fiul Barbarei Glenn, regizorul Keith Gordon, care scoate la vânzare scrisorile, a spus că mama lui nu a discutat prea mult despre povestea ei de dragoste cu Dean, dar "Jimmy a fost prima ei relaţie serioasă, de adult". "Se pare că (relaţia n.r.) era foarte intensă şi a implicat numeroase despărţiri şi împăcări, dar ea rămânea de multe ori confidenta lui, chiar şi în perioadele de răceală", a mai spus Gordon.

James Dean, protagonistul filmelor "Rebel fără cauză" şi "La Est de Eden", a murit într-un accident de maşină în 1955, la doar 24 de ani, aflându-se în plin avânt în carieră.

Sc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 12 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 8 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 9 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 9 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 12 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 12 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 13 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de Cod galben, ce vizează intensificări ale vântului şi viscol. Avertizarea este valabilă vineri şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare par

Vremea

București
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°