Oamenii care suferă de prezbitism (tulburare de vedere caracterizată prin imposibilitatea de a vedea clar obiectele situate în apropiere) pot scăpa de probleme cu ajutorul unui tratament inovator, dar costisitor.
Intervenţia chirurgicală presupune inserarea unui inel microscopic în cornee, care permite focalizarea luminii pe retină, lucru care îmbunătăţeşte vederea. Astfel de intervenţii urmează să se facă începând de astăzi în Marea Britanie. Costurile sunt însă destul de ridicate: preţul tratamentului pentru un ochi este de 3.200 de euro, iar pentru ambii ochi - 5.300 de euro.
Tehnica a fost dezvoltată în California (SUA), iar costul unei astfel de intervenţii, înainte de a fi accesibilă pacienţilor privaţi, era uriaş: peste 50 de milioane de euro.
Cercetările făcute de specialişti nu au relevat niciun fel de problemă în legătură cu această intervenţie, însă persoanele trecute de 70 de ani au unele riscuri. „Vorbim despre un concept interesant, care nu va putea fi folosit de toată lumea. De exemplu, piloţii, la care vederea nocturnă este foarte importantă nu vor putea fi operaţi", completează Larry Benjamin, şeful Colegiul Regal al Oftalmologilor din Marea Britanie.
Cel puţin 6.000 de oameni au probleme de vedere
Statisticile arată că peste 6.000 de oameni s-au tratat pentru prezbitism numai în Europa şi o mică parte în Japonia, ceea ce îi face pe aceştia primii candidaţi pentru operaţie. Specialiştii mai spun că „victime" sigure ale acestei afecţiuni sunt persoanele cu vârste de peste 45 de ani.
„Când ajungem la 45 de ani începem să avem dificultăţi în a citi meniurile, hărţile, însă nu ne este afectată vederea în timp ce conducem. La 50 de ani, 90% din flexibilitatea lentilelor cristaline (care sunt situate în spatele retinei şi acţionează ca un zoom) este pierdută", explică oftalmologul David Allamby.