Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazeta vă dezvăluie acţiunile care au condus la criza Stelei » Lipsesc jucătorii, stadionul şi suporterii!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 12 septembrie 2011 ·

Roş-albaştrii au avut toată vara la dispoziţie, dar şi-au creat un lot cu posturi neacoperite şi au început sezonul fără o arenă proprie. Gigi a pierdut stadionul, MM a refuzat fotbalişti gratis, ca să-i protejeze pe alţii, iar Levy a pregătit meciul cu Gaz Metan dînd echipei mult timp liber

Cea mai scumpă echipă din România, cu 11 fotbalişti noi aduşi doar în vara asta şi peste 3 milioane de euro cheltuiţi pe achiziţii, s-a făcut de rîs la Mediaş. Cum a ajuns Steaua să piardă cu 0-3 în faţa lui Gaz Metan, pe un teren pe care nu mai fusese învinsă din 1947? Şi de ce roş-albaştrii au deja două înfrîngeri după 6 etape de campionat în care n-au apucat să joace împotriva nici uneia dintre candidatele la titlu? Gazeta dezvăluie imaginea reală a echipei şi care au fost deciziile care au slăbit clubul în loc să-l întărească.

Cum a ajuns Martinovici ţap ispăşitor

Becali a dat vina pe un jucător pentru înfrîngerea din Ardeal: "Pe fraierul de Martinovici nu-l veţi mai vedea în echipă!". Dar sîrbul a jucat fiindcă nu exista nici o altă soluţie de fundaş dreapta! Nici el nu e obişnuit pe acest post, deoarece e stoper la bază, dar fusese reprofilat din sezonul trecut ca să acopere "gaura" de pe dreapta. O "gaură" care a rămas, chiar dacă Steaua a plătit 700.000 de euro în presezon pentru Gabriel Matei, de la Pandurii. Mihai Stoica a pariat pe gorjean şi după ce a semnat cu el s-a opus să-l mai înregimenteze şi pe Ovidiu Dănănae, ex-Craiova, care era liber de contract, deci gratis!

Agentul lui Dănănae i l-a propus pe acesta lui Becali, însă MM şi-a convins patronul că n-ar fi o alegere bună: "Matei e tînăr şi are nevoie să joace constant ca să progreseze. Or, concurenţa cu Dănănae i-ar face rău, fiindcă n-ar mai avea siguranţa că va intra meci de meci". N-a mai venit Dănănae, iar Matei s-a accidentat grav la genunchi, aşa că Steaua a rămas

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 17 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°