Vinovat pentru dezastrul de pe noul stadion, când toată Europa a râs de gazon, edilul Capitalei vrea să-l concesioneze pe nimic.
Sorin Oprescu propune un contract dezastruos de concesionare a noului stadion "Naţional Arena", din care Muncipalitatea nu câştigă mare lucru. Deşi consilierii au cerut modificarea proiectului, edilul şef al Capitalei a venit de cinci ori în faţa lor cu aceleaşi hârtii.
"Dacă am fi votat proiectul, Primăria Capitalei nu câştiga mare lucru din această concesionare, iar firma care urma să se ocupe de stadion făcea ce vroia ea acolo. Noi am cerut modificarea proiecului şi lămuriri de la Direcţia de Investiţii. Nu am primit. Ne-am consultat cu o firmă de specialitate şi vom face curând amendamente la proiecul propus de primarul general", a explicat viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.
Aleşii generali sunt de acord ca "Arena" să fie administrată privat, însă nu în condiţiile propuse de edilul-şef. "Nu se poate să nu ai nici un cuvânt de spus. Vom aproba, cu condiţia să intre din nou în Consiliu, caietul de sarcini şi toate condiţiile negociate să fie aprobate de consilierii generali, nu să dăm unuia stadionul, să facă cu el bani şi Municipalitatea să nu aibă niciun cuvânt de spus", a mai spus Raicu.
Primăria va încasa doar 15% din profit
Majoritatea consilierilor au refuzat să voteze proiectul pentru că acesta prevede că Primăria Capitalei va încasa doar 15% din profit, din al cincilea an sau după recuperarea costurilor. "Este o clauză ambiguă, dacă firma nu va raporta profit 10 ani, nu vom încasa nimic, deşi aceasta organizează zeci de evenimente. E cam absurd. Prevederea lasă loc de interpretări", au explicat mai mulţi consilieri.
Exclusivitate pe toate drepturile comerciale
Potrivit studiului de fundamentare a proiectului, Municipalitatea va primi aproximativ 18 milioane de euro în 40 de ani. Asta, da