Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Studenţii“, prezenţi la deschiderea şcolii. Boştină: „Nu-mi aduc aminte cu plăcere de şcoală, eu eram cu fotbalul“

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 ·

Mai mulţi fotbalişti ai Universităţii Cluj au fost prezenţi astăzi în câteva din şcolile din oraş, pentru a fi alături de copiii care au auzit clopoţelul pentru prima oară în acest an. Căpitanul Gabriel Boştină, alături de Elias Bazzi şi directorul executiv Cosmin Irimieş, au luat parte la deschiderea Liceului pentru Deficienţi de Auz.

Universitatea Cluj a ţinut să fie prezentă astăzi la deschiderea şcolii şi mai mulţi jucători ai „alb-negrilor“ au luat parte la ceremoniile de deschidere. Căpitanul Gabi Boştină, alături de colegul său Elias Bazzi şi directorul executiv Cosmin Irimieş au participat la festivitatea de deschidere a Liceului pentru Deficienţi de Auz. Boştină, care a fost investit recent şi în funcţia de vicepreşedinte al clubului, spune că nu-şi aduce aminte foarte multe lucruri despre şcoală, deoarece el punea accentul pe fotbal şi în perioada respectivă:

„Şi noi suntem bucuroşi când ştim că putem face fericiţi pe cineva. Cu greu mă gândesc la momentul în care am venit la şcoală, pentru că nu era o plăcere pentru mine, eu eram cu fotbalul. Îmi aduc aminte de faptul că la şcoală mi-am făcut prieteni, de momentele frumoase, dar atât. O să intru în funcţia de vicepreşedinte atunci când o să mă las de fotbal, iar acest lucru va fi destul de târziu. Acum implicarea mea este zero, sunt fotbalist şi raportul dintre mine şi echipă a rămas acelaşi“, a declarat acesta.

De asemenea, fotbalistul spune că echipa sa trebuia să câştige aseară partida disputată în compania Concordiei Chiajna şi încheiat cu scorul de 1-1, la Mediaş, chiar dacă el a lipsit, fiind suspendat: „Rezultatul cu Chiajna nu este echitabil, a fost un meci care ne-a fost la îndemână, am avut ocazii foarte multe să ne desprindem. După cum joacă echipa şi după rezultatele din primele etape obiectivul e realizabil. Cu Târgu-Mureş va fi dificil, pentru că şi ei au nevoie de puncte. To

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°