Clopoţelul a sunat în acest nou an şcolar şi pentru aproape o sută de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara. Chiar dacă au depăşit de mult vârsta majoratului, peste 30 dintre aceştia abia acum vor învăţa să scrie şi să citească. Fiecărui deţinut-elev care va reuşi să treacă clasa îi vor fi reduse din pedeapsa pe care o are de executat câte 30 de zile, la finalul anului şcolar, conform legii.
Toamna se numără şi „bobocii” din penitenciar
A început şcoala şi pentru deţinuţii de la Penitenciarul de pe strada Popa Şapcă, din Timişoara. Aproape o sută de cursanţi şi-au ocupat locurile în bănci în acest an. Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2011-2012 a avut loc luni, la ora 15, în clubul penitenciarului, eveniment la care a fost invitat şi inspectorul şcolar general de Timiş, profesorul Marin Popescu, alături de colectivul de cadre didactice de la Eco-Şcoala Generală nr. 16 şi Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I din Timişoara, colaboratori pe linia şcolarizării persoanelor private de libertate din penitenciarul timişorean.
„La debutul acestui an şcolar, la clasele I-IV s-au înscris 32 persoane private de libertate, la clasele V-IX - 29 persoane private de libertate, iar la nivel liceal 31”, a declarat inspectorul Magdalena Radu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara. Potrivit acesteia, numărul cursanţilor din spatele gratiilor a crescut în acest an comparativ cu anul şcolar trecut. În 2010, mai mult de 80 de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara s-au înscris la şcoală, unii fiind abia în postura de a buchisi alfabetul. Dintre cei 82 de deţinuţi, 31 au fost în clasele primare, 42 la clase gimnaziale, iar ca element de noutate, anul trecut Penitenciarul Timişoara în colaborare cu Eco-Şcoala Generală nr. 16 au înfiinţat şi clasa a IX-a, unde s-au înscris zece elevi-deţinuţi.
Absenteism la ordinea