“Scenariul este posibil dacă politica monetară a BNR va fi sprijinită «în mod ferm» de politicile
fiscale şi salariale”
România are şansa istorică de a reduce inflaţia la niveluri de sub 3% în următorii ani, scenariu posibil dacă politica monetară a BNR va fi sprijinită "în mod ferm" de politicile fiscale şi salariale, afirmă economistul şef al BNR, Valentin Lazea, citat de Mediafax. El a arătat că, dacă politica monetară a BNR va fi sprijinită în mod ferm de politicile fiscale şi salariale, este posibilă atingerea unei inflaţii de 3,5% în 2012, cu perspective de reducere a indicatorului la sub 3% în 2013-2014. Preţurile de consum au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, astfel că rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,85%, ajutată şi de eliminarea efectului de bază din iulie 2010, când a fost majorată TVA.
Economistul BNR consideră că, în ceea ce priveşte politicile Guvernului, pentru a nu cădea în capcana populismului atenţia trebuie îndreptată spre respectarea criteriilor de convergenţă nominală şi, pe cât posibil, a celor din Tratatul de la Maastricht. La finele lunii iulie, România îndeplinea doar unul din cele cinci criterii de convergenţă, respectiv cel privind datoria publică. În opinia lui Lazea, regula de aur a unui guvern prudent din punct de vedere macroeconomic este de a avea un nivel maxim de 2% pentru inflaţie, de 3% pentru deficitul bugetar, de 4% pentru creşterea economică, 5% pentru deficitul de cont current, 6% pentru creşterea salariilor din sectorul bugetar şi de 7% pentru rata şomajului.
"Deficitul bugetar va depăşi ţinta de 3% din PIB în 2012, chiar şi în scenariul optimist"
Deficitul bugetar va depăşi anul viitor ţinta de 3% din PIB după metodologia europeană de calcul, chiar şi într-un scenariu optimist în care creşterea economică va fi de 4%, potrivit economistului şef al BNR, Valent