Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasu nemulţumit de acuzaţiile lui Dobre

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 septembrie 2011 ·

Ioan Vasu, primarul comunei Râciu susţine că deputatul Ciprian Dobre nu trebuia să fie invitat special la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de pe Câmpie. Potrivit edilului, deputatul putea să participe la manifestări, pe scenă fiind invitaţi să vorbească cei care erau parteneri ai evenimentului. Mai mult Vasu susţine că acţiunea are drept scop promovarea zonei de câmpie şi că aceasta nu a fost „politizată” aşa cum susţinea Ciprian Dobre în declaraţia publicată în numărul de ieri a cotidianului nostru. Vasu susţine că preşedintele PNL Mureş a interzis primarilor liberali de pe câmpie să participe la eveniment. „Ce culoare politică putem avea noi când noi trebuie să ne zbatem să aducem fonduri europene. Eu m-am zbătut, să vină să vadă să vină ce am făcut în comună şi eu doresc la toată zona de câmpie să crească. 100% a dat dispoziţie primarilor liberali să nu participe la eveniment numai că au fost primari cu bun simţ care doresc să-şi pună în valoare localităţile lor. Eu am spus clar, nu am nimic cu Ciprian Dobre, el vorbeşte, dar când a fost la putere nu a dat nimic comunei Râciu. Să vină şi să aibă curajul de a sta de vorbă cu un primar care se zbate şi munceşte. Mie nu-mi mi-e ruşine. Am muncit şi muncesc în continuare”, a spus Vasu. În replică, Ciprian Dobre susţine că nu a dat o asemenea dispoziţie şi că au fost primari liberali care au participat la manifestare. „Nu am dat o asemenea dispoziţie”, a spus Dobre.

Ioan Vasu, primarul comunei Râciu susţine că deputatul Ciprian Dobre nu trebuia să fie invitat special la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de pe Câmpie. Potrivit edilului, deputatul putea să participe la manifestări, pe scenă fiind invitaţi să vorbească cei care erau parteneri ai evenimentului. Mai mult Vasu susţine că acţiunea are drept scop promovarea zonei de câmpie şi că aceasta nu a fost „politizată” aşa cum susţinea Ciprian Dobre în declar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 59 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 34 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°