Poliţiştii Serviciului și Biroului Rutier au aplicat în ultimele 24 de ore, sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic, care nu au respectat Codul Rutier, în valoare de 9280 lei
Echipajele de poliţie rutieră s-au aflat pe principalele sectoarele de drumuri naționale și europene, cât şi în zonele urbane, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea blocajelor, în special la orele de vârf când se înregistrează o creştere semnificativă a valorilor traficului.
Poliţiştii au constatat că 19 şoferii au depăşit viteza legală admisă şi 15 nu au folosit centura de siguranţă. Alţi şapte conducători auto au fost depistaţi în trafic fără documente şi şase şoferi au fost sancţionaţi pentru că maşinile aveau defecţiuni tehnice.
“În cadrul acţiunilor, au fost reţinute, în vederea suspendării sau anulării pe o perioadă determinată, două permise de conducere şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
În perioada imediat următoare poliţiştii rutieri vor continua acţiunile tematice organizate pentru combaterea abaterilor la regimul circulaţiei”, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.