Obligativitatea intonării imnului în şcoli va cultiva tot atâta solemnitate şi mândrie naţională în minţile crude ale vlăstarelor societăţii pe cât de multă curăţenie sufletească va semăna, printre românii ortodocşi de pretutindeni, betonul, oţelul şi cărămida giganticului edificiu numit Catedrala Mântuirii Neamului.

Cu alte cuvinte, zero.

De altfel, zelul efervescent al ministrului Funeriu în a promova un astfel de proiect, coroborat cu binecunoscutele efuziuni nostalgico-patriotice ale preşedintelui Băsescu, pe tema drapelului şi a imnului de stat, nu îşi găsesc corespondent decât în stilul expeditiv şi în argumentaţia precară folosite de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române în chestiunea super-catedralei.

Într-adevăr, unii ar putea spune că nu-i nimic rău, doar Patriarhia a avut numai de câştigat până acum.

Mântuirea neamului va avea o catedrală, deja se lucrează la fundaţie.

În ciuda acestui aspect, să o luăm pe îndelete, cu cea mai umilă dintre întrebările posibile pe acest subiect: cu ce ne va fi mai bine dacă "Deşteaptă-te române!" va răzbate în fiecare luni din piepturile a milioane de elevi, iar miile de şcoli vor fi tapetate, clasă cu clasă, cu zeci de mii de metri pătraţi de pânză tricoloră?

Vom fi cumva mai patrioţi sau măcar mai bine orientaţi în spaţiul naţional şi european?

Se va umple, astfel, statul român de respectul cetăţeanului său, chiar dacă în timp ce ultimul cântă imnul, instituţiile primului persistă în a servi prost societatea?

Nu aş veni eu cu un răspuns direct.

În loc, însă, m-aş întreba, în continuare, ce se va crea în mintea elevului român, de pe acum încolo, în caz că proiectul Funeriu-Băsescu ar trece?

La prima oră, copiii vor intona imnul.

Evident, o vor face fixând cu ochii mari drapelul cocoţat în locul în care generaţia părinţilor lor se holba, tot din patriotism, la p