Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri corespunzătoare pentru a înlătura suspiciunea cu privire la afectarea imparţialităţii soluţionării dosarelor DNA de către judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti.
Ora 14.00 Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu şi-a însuşit nota Inspecţiei judiciare referitoare la eventuala incompatibilitate în care s-ar afla judecătoarea Viorica Costiniu, decizia de marţi a CSM, luată cu patru voturi "pentru" şi patru "împotriva" urmând a fi motivată.
DNA spune că există „aparenţa de afectare a imparţialităţii” Vioricăi Costiniu ca urmare „a resentimentelor” acesteia, după arestarea şi trimiterea în judecată a soţului magistratei, Florin Costiniu - fost preşedinte al Secţiei civile de la instanţa supremă -, implicat în fapte de corupţie, alături de senatorul Cătălin Voicu şi de doi oameni de afaceri.
Cine este Viorica Costiniu, preşedinta completului de judecată care a decis eliberarea lui Vântu
DNA: suspiciuni între interesele de familie şi interesul public
DNA arată că suspiciunea existenţie unui conflict între interesele de familie ale lui Costiniu şi interesul public de înfăptuire a justiţiei trebuie eliminată prin măsuri administrative prevăzute de lege. Viorica Costiniu este judecător la Secţia penală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă ce are competenţa de a soluţiona cererile DNA.
Potrivit Legii 303/2004, judecătorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare generale ale societăţii.
Inspecţia Judiciară a analizat dosarul
După analizarea sesizării DNA, Inspecţia judiciară a CSM arată că niciun