Există un factor cultural coagulant, o comunitate de destin a acestor ţări, popoare? Există, altfel decât geografia politică, şi un spirit mitteleuropean? Conferinţele susţinute de profesorii universitari Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu de la Universitatea de Vest din Timişoara şi Adrian Lăcătuş de la Universitatea Transilvania din Braşov înclină spre un răspuns afirmativ. Însă răspunsul este dat mai ales pentru ceea ce a reprezentat cultura în interiorul unui imperiu, cum a modelat aceasta o civilizaţie şi cum s-au regăsit vocile fiecărei comunităţi în această orchestră imperială. Dincolo de acesta, mitteleuropeitatea mai are un numitor comun (cu excepţia Austriei), cele aproape cinci decenii de comunism care şi-au pus indelebil amprenta asupra evoluţiei lor. În acest caz, cultura reprezintă mai mult decât un factor aglutinant sau individualizant, ea constituie principalul element de rezistenţă, antitotalitar, iar acest element îşi găseşte suportul în scriitori vechi şi noi, precum Franz Kafka, Hermann Broch, Bohumil Hrabal, Czelsaw Milos, Bruno Schultz, Max Blecher, Milan Kundera, Ioan Groşan etc., dar şi într-o cinematografie de excepţie cu regizori precum Andrzej Wajda, Jiri Menzel, Liviu Ciulei, Milos Forman, Krzysztof Kieslowski, Lucian Pintilie, István Szabó, Andrei Munk, Roman Polanski etc.
De altfel, Radu Gabrea a şi propus în acest festival un medalion Jiri Menzel cu câteva dintre filmele care l-au consacrat: Micile perle (1965), Trenuri bine păzite (1966), Vară capricioasă (1968), Ciocârliile pe sârmă (1969), Sfârşitul vremurilor vechi (1989). Dincolo de aceasta, festivalul are propriul său profil, propria sa marcă, reunind în competiţie cele mai bune şapte filme premiate cu un premiu naţional ale fiecăreia dintre cele şapte ţări, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Austria şi România. La acestea se mai adaugă un invitat de excepţie
