Erste Group va avea din toamna anului viitor un logo comun pentru toate statele în care activează, înlocuind actualul "S" cu imaginea stilizată a unei albine, simbolul tradiţional al băncilor de economii, care va fi inclus şi în sigla BCR, cea mai mare bancă după active din România, citează Mediafax. În urma deciziei Consiliului de Administraţie, noul logo va fi lansat în toamna anului 2012 ca primul logo comun la nivelul Erste Group, care va fi utilizat în toate ţările unde grupul este prezent. "Albina a fost întotdeauna un simbol al economisirii, al generozităţii şi al muncii asidue. Prin folosirea acestui simbol, ne întoarcem la rădăcinile noastre ca bănci de economii, înfiinţate pentru a promova creşterea economică şi pentru a le permite oamenilor să fie independenţi financiar. Am ales simbolul tradiţional al albinei şi pentru a exprima faptul că băncile de economii, la fel ca albinele, sunt un pilon puternic al creşterii economice, dar şi al bunăstării clienţilor noştri şi al întregii regiuni unde avem operaţiuni", a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group. În ultimii zece ani, Erste Group a devenit unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa Centrală şi de Est, prezent în opt ţări, cu peste 50.000 de angajaţi şi deservind aproximativ 17 milioane de clienţi. Erste Bank a preluat, în 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde euro, de la stat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la 69,17%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR. În noiembrie 2009, grupul austriac a interpus în relaţia sa de acţionar majoritar al BCR două vehicule cu statut juridic de SRL înfiinţate în Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH şi EGB Ceps Holding GmbH. Societatea din urmă deţine în prezent 69,4% din acţiunile BCR.
Erste Group va avea d