Totodată, în spaţiul public se ridică întrebarea - de ce are nevoie Pentagonul de cel mai mare buget al apărării de după 1945 (o valoare ajustată cu rata inflaţiei)? În cele din urmă Războiul Rece s-a terminat acum 20 de ani. Şi totuşi, acesta este un criteriu care nu explică întreaga realitate. Analizat din perspectiva PIB-ului, bugetul din 2012 (de 671 miliarde dolari) reprezintă 4,7%, sub media de 6,3% care a caracterizat bugetele alocate apărării în timpul Războiului Rece. În plus, din perspectiva procentului pe care îl reprezintă din cheltuielile federale, suma alocată apărării reprezintă 19% din bugetul federal, sub media de 21% alocată începând cu 1976.
Un lucru este însă sigur. Vremea cheltuielilor fără limite, a cecului în alb, inaugurată a doua zi după atacurile gemenilor din Manhattan, a luat sfârşit. O realitate pe deplin acceptată de Robert Gates, care înainte de finalizarea mandatului s-a grăbit să facă economii de 78 de miliarde de dolari renunţând la câteva dintre contractele viitoare (printre care şi F-22). Şi totuşi la începutul verii, Obama a mai cerut Pentagonului tăieri de aproximativ 400 de miliarde până în 2020. Întrebarea este la ce renunţi? Ce tai? Şi cu ce riscuri pentru securitatea internaţională?
La un deceniu dupa 9/11, cultura Pentagonului este foarte diferită. A devenit o organizaţie full spectrum: nu doar un instrument decisiv destinat să lupte convenţional împotriva tancurilor pe colinele Europei, ci şi un organism perfect adaptabil în faţa unei guerille. Pe de altă parte însă, din perspectiva tehnologică şi a marilor sisteme care îi definesc identitatea convenţională, aceasta este o armată esenţialmente construită de Ronald Reagan, spune Mackenzie Eaglen de la The Heritage Foundation. Problema este că după sfârşitul Războiului Rece, în anii ´90, s-a intrat într-o vacanţă a achiziţiilor de tehnologie modernă, optând