* doar PDL-istul Viorel Balcan şi PSD-iştii Mihai Tudose şi Cristian Rizea au participat la festivităţile de deschidere a noului an şcolar în unităţile de învăţământ din colegiile lor * ceilalţi patru aleşi locali au preferat, conform declaraţiilor, să se ocupe de treburile din Senat sau Camera Deputaţilor
Ca în fiecare an, deschiderea noului an şcolar a însemnat şi un bun prilej pentru actorii de pe scena politică să mai puncteze câte un act de prezenţă. În funcţie de colegiul pe care îl "păstoresc", parlamentarii brăileni au făcut, în unele cazuri, adevărate tururi de forţă pentru a ajunge la festivităţile unităţilor de învăţământ din "ograda lor". Cel puţin, unii parlamentari. Alţii, pe motiv de treabă la Bucureşti, nu s-au mai obosit să stea în picioare, în soare, dis-de-dimineaţă.
Acesta este şi cazul senatorului UNPR Constantin Cibu, care ne-a declarat că e la Bucureşti şi că nu a considerat că ar trebui să participe la vreo deschidere de an şcolar din Brăila.
Nici senatorul PSD Ion Rotaru nu a fost la vreo festivitate, el explicând că a avut şedinţă la Senat. La rândul său, deputata PNL de Brăila Diana Tuşa ne-a declarat că a preferat să nu participe ieri la nicio festivitate deoarece copiilor nu le arde oricum de aşa ceva în prima zi, ei fiind nerăbdători să îşi vadă clasele şi colegii şi nu să audă discursuri. Tuşa a precizat, însă, că va vizita şcolile din colegiul său în săptămânile următoare, aşa cum a făcut în fiecare an.
În stilul obişnuit, deputatul PDL Eugen Bădălan nu a răspuns la telefon, aşadar reporterii noştri nu au putut afla de la el dacă a fost prezent la vreo şcoală la Brăila sau nu, însă din surse demne de încredere răspunsul e "nu".
Din tabăra cealaltă, s-au remarcat cu participări multiple deputaţii Viorel Balcan (PDL) şi Cristian Rizea (PSD). Astfel, democrat - liberalul Balcan a part