Primul termen de judecată în procesul iniţiat de Piraeus Bank este 10 ianuarie 2012
Insolvenţa cerută de societatea care i-a pus instalaţia de gaz se va judeca începând din 16 noiembrie
În februarie, Tribunalul Bucureşti a obligat Perlea Residence să returneze avansul încasat de la un client şi să plătească dublu daune
Problemele dezvoltatorului proiectului imobiliar "Lotus Cişmigiu" se înteţesc pe zi ce trece: la un an de când i s-a tăiat finanţarea şi puţin peste o jumătate de an de când a fost obligat să returneze avansul plus daune interese unuia dintre cumpărători, SC Perlea Residence SRL se vede târât în două procese de insolvenţă.
Ultimul, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub numărul 60100/3/2011 la data de 9 septembrie, este iniţiat chiar de banca finanţatoare, Piraeus Bank, cu un prim termen de judecată 10 ianuarie 2012.
Primul a fost înregistrat de SC Instalgaz SRL la data de 5 iulie, sub numărul 52290/3/2011, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 16 noiembrie. Având în vedere că ambele procese de insolvenţă sunt înregistrate pe rolul Secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, obiectul cauzelor fiind acelaşi, magistraţii ar putea decide comasarea lor şi stabilirea unui administrator judiciar care să rezolve problemele dezvoltatorului.
În primăvara acestui an, Perlea Residence a pierdut un proces în care doi dintre cumpărători cereau rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. Dezvoltatorul a fost obligat să plătească 31.000 euro - valoarea avansului, 31.000 euro - daunele-interese convenţionale şi 11.203,91 lei - cheltuielile de judecată. Sentinţa, în procesul înregistrat la data de 30 martie 2010 sub numărul 16293/3/2010, a fost pronunţată la 8 februarie 2011.
Deşi avea termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei pentru a-şi exercita dreptul de atac, Perlea Residence a făcut ape