Victime ale abuzurilor comise de membri ai clerului au depus o plângere la Curtea Penală Internaţională împotriva Papei Benedict al XVI-lea şi altor oficiali ai Bisericii Catolice, pentru "crime împotriva umanităţii", anunţă asociaţia fostelor victime (SNAP), citată de AFP, potrivit Mediafax.
Reprezentanţi ai SNAP, asistaţi de avocaţi ai organizaţiei americane Center for Constitutional Rights, au prezentat "o solicitare de declarare a competenţei jurisdicţionale" din partea CPI.
Vaticanul este acuzat că a "tolerat şi a acoperit în mod sistematic violurile şi actele sexuale comise împotriva minorilor, în întreaga lume".
La plângere au fost anexate 10.000 de pagini de documente despre cazuri de pedofilie.
Membri ai SNAP provenind din Germania, Statele Unite, Olanda şi Belgia s-au prezentat la Haga pentru a depune plângerea împotriva Papei Benedict al XVI-lea şi altor trei membri ai conducerii Bisericii Catolice acuzaţi de "responsabilitate directă în calităţile de superiori ierarhici".
"Abuzuri împotriva a zeci de mii de victime, majoritatea copii, au fost acoperite de oficiali de rang înalt de la Vatican. În acest caz, toate drumurile duc la Roma", afirmă avocata CCR, Pamela Spees.
Vaticanul şi înalţii ierarhi catolici au respins, în trecut, numeroase plângeri depuse de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţi.
Papa Benedict a prezentat scuze pentru aceste abuzuri, promiţând toleranţă zero faţă de actele de pedofilie.
Victime ale abuzurilor comise de membri ai clerului au depus o plângere la Curtea Penală Internaţională împotriva Papei Benedict al XVI-lea şi altor oficiali ai Bisericii Catolice, pentru "crime împotriva umanităţii", anunţă asociaţia fostelor victime (SNAP), citată de AFP, potrivit Mediafax.
Reprezentanţi ai SNAP, asistaţi de avocaţi ai organizaţiei americane Center for Constitutional Rights, au p