În jur de 650 de titluri noi au apărut în librăriile franceze în această lună septembrie, un adevărat coşmar pentru criticii literari dar şi pentru librari. Primii se plîng că apar prea multe cărţi noi şi că nu au timp să citească nici zece la sută din noile apariţii. Librarii se plîng că nu au loc pe standuri pentru noile cărţi. In acest context de competiţie se vînd de obicei foarte bine doar cărţile care beneficiază de o enormă maşină publicitară, sau scriitorii deveniţi deja nişte vedete. Matei Vişniec a citit ultimul roman al unei scriitoare care beneficiază de o mare celebritate şi de o susţinută mediatizare: Amélie Nothomb. Este însă noul său roman, al 20-lea, şi unul foarte bun? Răspuns cu Matei Vişniec.
Chiar şi cei cărora nu le place cum scrie Amélie Nothomb, chiar şi criticii care o desfiinţează din cînd în cînd, recunosc totuşi că numele ei este cel al unui fenomen literar. De 20 de ani, la aceeaşi editură, în acelaşi moment al anului, adică în luna august, Amélie Nothomb scoate cîte un roman. Succesul ei este şi acela al unei reţete literare, precum şi al unui personaj care se ascunde în spatele… autoarei.
Pentru că Amélie Nothomb are un chip extrem de mediatizat, apariţiile ei la televiziune nu trec neobservate iar atunci cînd acordă autografe în librării şi în diversele saloane de carte autoarea este asediată de admiratori. Ea şi-a obişnuit publicul cu mici extravaganţe, cum ar fi pălăriile originale şi uneori caraghioase pe care le poartă, şi cu biografia ei insolită: ea s-a născut pe 13 august la Kobe, fiind fiica unui ambasador belgian în post în Japonia, şi întreţine o relaţie pasională cu această ţară.
De altfel premiul cel mai important pe care l-a obţinut vreodată a fost pentru un roman cu subiect… japonez: este vorba de "Stupoare şi cutremur", recompensat în 1999 cu Marele Premiul pentru roman al Academiei Franceze.
