Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat ziua de ieri cu scăderi importante, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat pe pieţele externe. Pe parcursul zilei, căderile s-au accentuat. În jurul orei 14.30, indicele BET, al celor mai lichide titluri listate la BVB, scăzuse cu 4,46%, importante scăderi înregistrând BRD (-4,89%) şi Fondul Proprietatea (FP) (-3%). Şi indicele BET-FI înregistrase scăderi de 4,24%, potrivit datelor de pe site-ul Bursei, cele mai afectate fiind acţiunile SIF 5 (SIF Oltenia), a căror cotaţie a scăzut cu 5,85%, până în jurul orei 15.00. Motivul deprecierii acţiunilor pe Bursa românească este acela că „au scăzut bursele europene. Mai precis, cotaţiile băncilor europene înregistrează căderi mari pe burse, din cauza situaţiei Greciei“, a explicat, pentru GdS, George Daniel Popa, broker la Interdealer Capital Invest. Cotaţiile băncilor europene cu operaţiuni în Grecia au scăzut ieri pe toate bursele din Europa. În jurul prânzului, bancherii de top ai Europei au încercat să „îmblânzească“ pieţele şi să diminueze panica. Guvernatorul băncii centrale a Franţei, Christian Noyer, a declarat că băncile franceze nu au probleme legate de lichiditate sau de solvabilitate şi pot rezista oricărui scenariu al crizei din Grecia, potrivit Reuters.
Dar la ce să ne aşteptăm de acum înainte? Specialiştii de pe piaţa de capital sunt de părere că bursele nu au motive imediate de revenire. „Confuzia şi neîncrederea vor persista până o să se știe ceva concret referitor la capacitatea Greciei de a-şi restructura datoriile şi de a impune programele de austeritate“, a declarat brokerul George Daniel Popa.
La finalul zilei, căderile pe Bursa românească s-au mai temperat. Indicele BET-FI (care cuprinde evoluţia SIF-urilor şi a FP) scăzuse, per totalul zilei, cu 3,71%, iar indicele BET a închis ziua în scădere cu 3,75% faţă de ziua bursieră precedentă.
Euro